joi, 28 martie 2013

partea a XXIX a.

"eram nervoasa si in acelasi timp revoltata. revoltata pe mine insami. oare gresisem cand i-am spus lucrurile astea? cred ca ar trebui sa nu mai fumam prostii atat de des. de fapt nu, ce zic eu aici? e numai vina mea.
ce barbat normal ar sta langa o tipa care il cere de sot dupa un joint de iarba si o sticla de vin inainte? credeam ca sunt mai buna, stiam asta...
poate suntem prea tineri. dar il iubesc si trebuie sa lupt pentru el. ooohhh, sunt atat de complexa si greu de inteles si iubit... ma mir ca a ramas langa mine atata timp si nu si-a dat seama ca sunt nebuna. nebuna dupa el...
se poarta minunat, doamne... il ador.
nu stiu sigur daca e barbatul ideal pe care il visam cand eram mica. a. nu e cel mai frumos om din lume, si poate nu toate femeile il vor, dar langa el... langa el ma simt eu cea mai frumoasa femeie din lume. numai el mi-a oferit asta pana acum, numai a. al meu m-a facut sa ma simt asa.
cu totii cautam perfectiunea. nu inteleg de ce... eu nu o caut. nu e perfect, nu o sa fie niciodata. dar pana acum s-a purtat impecabil cu mine, mi-a facut viata mai frumoasa decat mi-as fi imaginat-o eu vreodata... ma simt naiva, copila...
am plecat de langa el acum, facandu-l sa se simta mizerabil. ma condamn pentru asta. s., esti o mare proasta, asta esti!
nu-mi vine sa cred ca am facut greseala asta... sa il indepartez. de fapt, eu m-am indepartat de el... nu am facut nimic gresit, doar sa il iubesc.
felul in care ma inveleste noaptea, in care imi saruta umarul, gatul, sanii, in care facem dragoste... nu o sa mai gasesc pe nimeni care imi aduca micul dejun la pat aproape in fiecare dimineata. ii ador parfumul pe care il lasa pe bluza mea, pe perna mea. e imprimat in adn-ul meu...
ai mei mereu imi ziceau sa fiu recunoscatoare vietii pentru ceea ce imi ofera. iar eu ce fac...? imi bag picioarele intr-un mod atat de prostesc, de naiv, in tot ce am... poate nu merit tot ce imi ofera. nici mic dejun, nici cafea, nici parfum, nici sex, nici nimic...
ma face sa ma simt mai buna, mai buna decat toata lumea... pentru asta il iubesc... plang ca o proasta si imi curge rimelul peste tot... mai bine opresc putin, pe dreapta, sa ma aranjez... acum, daca ar fi fost si el aici, s-ar fi dat jos, ar fi fumat o tigara, ar fi facut o gluma buna si mi-ar fi spus ca si asa ma iubeste...
mi-e urat sa conduc asa, singura, doar cu muzica asta. ma simt goala si parasita in acelasi timp, desi eu am fost cea care a plecat. trebuia sa raman... cred.
am fugit de frica. mi-era frica sa nu imi spuna ca s-a terminat. cred ca pentru o secunda m-am indoit de sentimentele lui pentru mine. am mintea incetosata si nu inteleg nimic din ceea ce se intampla... ma dor toate...
el mi-ar fi spus ceva, orice, ar fi avut macar o explicatie pentru reactia lui. mereu are ceva de zis. ar fi facut o glumita care mi-ar fi luminat fata, s-ar fi strambat, ar fi facut orice doar sa nu ma vada trista. mi-a spus intr-o zi ca ar fi incercat sa fie urat pentru mine, doar sa nu mai plang... il admir pentru curajul si devotamentul lui...
inainte sa plecam la mare i-am spus ca mi-as petrece toata viata cu el. nu stiu cat de serios am vorbit, dar acum stiu ce vreau de la el. vreau sa fiu a lui, doar a lui... langa el as fi devenit un om mai bun, o femeie mai buna... nu mi-ar pasa de altii, de nimeni. oricum lumea e plina de idioti si de mincinosi.
imi curg lacrimi si abia vad drumul... merg mai incet si imi aprind o tigara. doamne, cat imi lipseste...
daca mi-ar spune ca maine s-a terminat totul, cred ca as innebuni. ar fi cea mai urata zi din viata mea, cel mai ingrozitor cosmar. oohh, si eu care ma gandeam ca o zi urata e una in care ploua si bate vantul. dar as iesi cu el si pe vremea aia, chiar si pana jos la magazin sa luam paine sau sa isi ia el tigari. pe strada m-ar tine strans de mana, iar eu i-as saruta zambetul si l-as musca de ureche... m-ar saruta atunci pe frunte si mi-ar aranja parul, intr-un mod destul de stangaci, ce-i drept. dar faptul ca se straduieste sa faca totul perfect, sa nu-mi lipseasca nimic, e incredibil pentru cineva... sunt atat de norocoasa...
am fugit dintr-un impuls al fricii... fericirea cu el ma speria. e imprevizibil, sau poate nu il cunosc eu atat de bine. sau poate eu sunt cea imprevizibila... ma trec fiorii si simt cum mi se ridica puful de maini la gandul ca intr-o zi s-ar putea termina visul asta, ca m-ar distruge bucatica cu bucatica, ca nu ar mai fi langa mine...
vad luminile orasului si accelerez puternic... vreau acasa, dragul meu a.. dar acasa e locul unde esti tu, iar eu nu ma simt acasa fara tine.
o sa urc sus, dar stiu ca tu nu o sa cobori sa ma iei in brate, sa ma saruti de o mie de ori, sa imi spui ca arat atat de bine, desi stiu si eu ca arat ca naiba la finalul zilei, e teribil... stiu ca nu-mi poti auzi gandurile, chiar daca uneori imi dai impresia ca o faci. dar te implor, iubi, vino cat mai repede. am facut cea mai mare greseala din viata mea...
ma asez in pat si e rece... mi-e frig. pentru prima oara dupa mult timp...
sunt trista. sper sa adorm cat mai repede...
deplorabil..."

4 comentarii: