joi, 4 octombrie 2012

partea a XXIII-a.

filmul meu preferat din toate timpurile a fost si probabil va ramane “just married”, cu ashton si actrita aia blonda, superba, care a murit. pacat, as fi vrut sa o intalnesc. stiu ca acelasi lucru l-ar fi vrut si ea, dar na... asta e. el – tip de conditie medie, dragut, frumos (nu, nu ma descriu...), iar ea – tipa cu bani, familie cu traditie, prostii din astea. decorul tipic – pe plaja, la mare... se indragostesc, se casatoresc, sex. in fine... apoi pleaca in luna de miere in franta, ei fiind americani (da, stiu...). ilustreaza cel mai bine relatia perfecta. asa ar fi trebuit sa fie si relatia mea cu t.. dupa ziua mea, la cateva saptamani, am plecat in franta. o mai vizitasem, asa ca mi s-a parut ciudat. mi-a zis ca e o parte din “tratamentul” care avea sa ma faca bine, sa uit, sau macar sa incerc, de ce s-a intamplat si sa trec peste. am acceptat, evident... nu are rost sa povestesc cum a fost. a fost grozav, evident. ne-am intors dupa 5 zile. in film, ei se despart la un moment dat, dar se impaca apoi. in viata reala, ei se depart la un moment dat, dar nu se mai impaca... am fost dezamagit cand mi-a spus ca nu mai merge. era a doua deceptie in mai putin de un an si chiar eram trist… ca nu mai merge, ca nu mai e ca la inceput, desi ma comportasem perfect… am zis ca imi bag picioarele si ca poate sa plece, sa isi ia toate lucrurile, si periuta de dinti, balsamul de par si lenjeria intima. nu vreau sa ma gandesc ca isi gasise pe altcineva din simplul motiv pentru ca alticineva mai bun ca mine nu stiu daca exista. sau daca exista, e deja luat… perioada de dupa a fost neasteptat de relaxanta. mi-am luat un catelus care avea sa imi tina companie in serile de primavara si mi-am promis ca aveam sa il iubesc mereu, chiar daca era obositor sa il scot la plimbare, sa ii dau de mancare si sa ii fac baie. era asemanator cu un copil… doar ca puteam sa il scap fara sa-si rupa gatul, nu plangea cand nu avea ce sa manance si nu trebuia sa ii cumpar (prea) multe jucarii de ros. oricum, tenisii mei pareau preferatii lui… * * * un tip in parc cu un caine dupa el. ce poate fi mai atragator? un tip singur, vaduv, proaspat despartit, cu un caine dupa el. asta e cu adevarat atragator… daca “micutul” meu animal si-a facut prieteni, mi-am zis ca pot face si eu acelasi lucru. sa fim seriosi, cine imi poate rezista? de cateva zile am observat o tipa avand acelasi obicei ca mine: isi plimba cainele de la ora 6 pana la ora 6:30 cam in aceiasi zona in care o faceam si eu. am zis ca asta e soarta, destinul. si daca destinul ne vrea impreuna, atunci asa sa fie… evident, prima discutie despre caini, ca ce frumos e, ce rasa e, prostii din astea. era ciudat de prietenoasa spre deosebire de javra ei care tot imi ataca copilasul. am aflat ca e cu doi ani mai mica decat mine, desi parea matura, femeie cat de cat serioasa. ma amuza accentul ei, vorbea dragut... pana la urma am iesit la o cafea, fara catei. chiar am fost surprins cat de amuzanta si cate lucruri aveam in comun. ii placea "just married", ii placea sa isi petreaca timpul liber facand chestii ciudate. aparent era minunata. desi, daca ma gandesc mai bine, chiar era. avea gropite, parul lung si mirosea bine. radea intr-un fel dragut, se imbraca bine, era feminina. purta tocuri si asta ii faceau picioarele sa para mai lungi. avea unghiutele facute aproape perfect, intr-o nuanta de turcoaz. era slaba, dar avea forme... s-a apucat sa imi povesteasc ceva, nu stiu cat de interesant era, pentru ca mintea mea deja o luase pe aratura. ma gandeam cum ar fi sa incepem sa ne sarutam si sa fie a mea, iar eu al ei. o priveam, dar ma uitam prin ea. se pare ca tipa asta noua avea sa ma faca sa uit destul de repede de t. si de tot ceea ce s-a intamplat. i-am spus ca ar trebui sa mai iesim... parea incantata si fericita. m-am bucurat mult vazand asta. chiar trebuia sa o cunosc! in noaptea aceea nu am putut dormi. mintea mea incepuse sa dea replay la intalnirea de azi. am analizat tot ceea ce spusese, gesturi, sensuri mai profunde ale unor replici... gandeam prea mult. asta mi-a dat o durere de cap. am zis sa ma duc sa imi fac un ceai, eventual sa iau si o pastila. era tarziu, pana si dragul meu patruped dormea. a deschis un ochi cand m-a vazut si a dat de cateva ori din coada, dar apoi a adormit la loc. cat am facut ceaiul am zis sa ii dau un mesajulet, sa isi inceapa maine ziua intr-un mod dragut. intru in mesaje, la create message si incep sa scriu. nu tastez bine primul cuvant si vad ca primesc un mesaj. am zis cine e asa nebun sa imi dea mesaje la ora asta... niciodata nu am crezut ca telepatia functioneaza, pana am citit mesajul. era s., minunata s., care imi spunea ca nu poate dormi si ca abia asteapta sa ne vedem din nou. am uitat si de durere de cap, si de t. si de ceai. eram euforic! i-am raspuns rapid. s-a mirat ca nu dorm nici eu... i-am spus ca imi place de ea. a spus "si mie mai...". am zambit singur.

8 comentarii:

  1. In sfarsit! Minunat... Asteptam urmatoarea parte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce des se îndrăgosteşte băiatul asta :))

    RăspundețiȘtergere
  3. poate ar trebui sa se tina de minunata asta cu gropite :)) daca nu moare.. :|

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O sa se tina, de asta e asa minunata :-)

      Ștergere
  4. m-am "impiedicat" de blogul tau in una din incercarile de a gasi ceva de citit pe net si m-am gandit sa-i dau o sansa.am citit chiar si unele din primele capitole,si as vrea sa te felicit,in mod clar ai evoluat.totusi,mai ai mult de lucrat,sti tu,coerenta,coeziune,chestii de clasa a 10-a sau a 11-a,nu-mi mai amintesc clar.a fi sciitor nu inseamna numai o prezenta "draguta" si multe fete care sa-ti citeasca opera,a fi scriitor inseamna pasiune,dedicatie,munca,renuntare la sine.trebiue sa te cunosti mai bine inainte sa dai nastere la o viata,si ma refer aici la personajele tale,sau poate asta chiar e viata ta si ma insel eu...:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oohhh, apreciez cel mai mult criticile constructive! Ma bucur ca ti-a placut, partea urmatoare cred ca e preferata mea hihi... Personajele mele exista in viata reala, doar ca legaturile dintre ele nu sunt ca aici. Dar trasaturile, comportamentul si asa mai departe sunt in mare parte transpuse aici, in povestioara... Iar in ceea ce priveste viata mea, nici eu nu stiu ce e cu ea... :-)

      Ștergere